Care este rolul fierului în organism?
Fierul este o parte integrantă a proteinelor implicate în transportul oxigenului. De asemenea, este implicat în reglarea creşterii şi diferenţierii celulelor. De aceea, deficitul de fier conduce la limitarea aportului de oxigen către celule, rezultând oboseală, iritabilitate, parestezii în membre, scăderea capacităţii de muncă şi scăderea imunităţii. Pe de altă parte, excesul de fier este însoţit de fenomene toxice care pot duce chiar la moarte (în unele anemii congenitale în care fierul în exces nu poate fi utilizat).
Studiile au evidenţiat faptul că, la nivelul sistemului nervos, fierul este implicat în formarea şi menţinerea mielinei şi joacă un rol însemnat în procesele dopaminergice, scăderea lui generând reducerea numărului şi a sensibilităţii receptorilor dopaminergici cu efect asupra dezvoltării psihointelectuale a copilului. Pe de altă parte, deficitul de fier afectează zone din creier asociate cu anumite tipuri de memorie.
Recent, lipsa fierului a fost asociată cu Sindromul Deficitului de Atenţie. S-a constat că acei copii care, ca sugari, au prezentat deficit de fier au rămas în urma colegilor de generaţie ca dezvoltare fizică şi intelectuală, chiar dacă ulterior au recuperat deficitul de fier. Din păcate, în cazul copiilor provenind din familii vulnerabile, diferenţa nu doar că s-a menţinut, ci s-a accentuat pe măsură ce aceşti copii au înaintat spre adolescenţă.
(Studii efectuate la Universitatea Michigan)
Sursele de fier
In dieta din regiunea noastră geografică, fierul să găseşte cu precădere în carnea roşie. Se mai găseşte în peştele gras, carnea roşie a puiului şi a curcanului, în unele fructe oleaginoase, seminţe, fructe uscate, legumele cu frunze verde închis (urzici, spanac) şi unele cereale fortifiate (pentru micul dejun).
Cantităţi apreciabile de fier se găsesc în soia, linte şi fasole.
Care este necesarul de fier al organismului
Nevoia de fier este dependentă de vârstă, sex şi starea fiziologică a organismului.
La sugarul normoponderal, până la vârsta de 6 luni necesarul de fier este asigurat de fierul din depozitele formate anterior naşterii şi de fierul conţinut în laptele matern.
După vârsta de 6 luni, deoarece rezervele sunt epuizate, fierul trebuie să fie asigurat exogen prin alimentaţia complementară, la care se adaugă suplimentarea medicamentoasă (in caz de nevoie).
Cum se metabolizează fierul?
Fierul are anumite caracteristici metabolice care influenţează absorbţia sa şi anume:
• fierul se absoarbe într-o cantitate mică, aproximativ 10% din fierul din alimentaţie;
• fierul este absorbit în funcţie de biodisponibilitatea, de modul de legare a fierului hem sau nonhem în alimentul respectiv;
• fierul din carne, peşte, ficat se absoarbe într-o proporţie mai mare în comparaţie cu cel din legume şi cereale;
• cantitatea de fier din organism se reglează prin variaţia absorbţiei fierului;
• absorbţia fierului din alimente este stimulată prin consumul de vitamina C, conţinută de fructe şi legume proaspete;
• fitaţii din anumite cereale, legume şi nuci reduc absorbţia fierului;
• absorbţia fierului este redusă de polifenolii care se găsesc în ceai, cafea şi cacao, precum şi în unele mirodenii;
• prepararea alimentelor prin uscare, fermentaţie, germinaţie, măcinare şi înmuiere reduce cantitatea de fitaţi şi creşte absorbţia fierului din respectivele alimente;
• fierul prezent în pâinea cu drojdie se absoarbe mai bine decât din cea fără drojdie.
Care sunt efectele deficitului de fier?
Implicaţiile negative ale deficitului de fier asupra sănătăţii copilului sunt legate de perioada de apariţie, de gradul acestuia şi de durata sa.
Este de reţinut faptul că deficitul de fier determină:
• încetinirea creşterii fetale, mortalitate prenatală şi perinatală crescută atunci când carenţa se instalează în viaţa intrauterină;
• un efect negativ asupra dezvoltării psiho-motorii atunci când apare la sugar şi copilul în vârstă sub 24 de luni. Sugarii cu deficit de fier sunt mai ezitanţi şi interacţionează mai puţin cu mediul înconjurător;
• tulburări de creştere şi dezvoltare, performanţe fizice şi intelectuale scăzute, dificultăţi de învăţare, mai ales a deprinderilor care necesită atenţie, atunci când deficitul apare la copilul preşcolar şi la cel şcolar;
• risc crescut la infecţii;
• apetit scăzut, în special pentru alimentele care conţin fier, ceea ce îngreunează posibilităţile de recuperare, în care alimentaţia cu produse bogate în fier are un rol important.
Cum poate fi combătut deficitul de fier?
Pentru combaterea deficitului de fier al copilului, se recomandă:
• introducerea cărnii în alimentaţia complementară la sugarul în vârstă de 6-7 luni;
• consumul alternativ de ou şi carne de pui, curcan, vită sau peşte (după vârsta de 10 luni, din cauza riscului de alergie);
• în absenţa cărnii, se recomandă consumul de legume cu frunze verzi (urzici, spanac), de fructe uscate, de cereale şi legume precum fasole, linte, soia – alimente cu un conţinut crescut de fier;
• consumul de fructe crude şi suc de fructe după vârsta de 6 luni, care - prin vitamina C - au un efect favorabil asupra absorbţiei de fier;
• introducerea în alimentaţia complementară a sugarului a cerealelor şi legumelor verzi;
• asocierea cărnii cu legume, fapt ce creşte absorbţia fierului din legume;
• consumul zilnic de legume proaspete, bogate în vitamina C;
• limitarea consumului de ceai, deoarece are un conţinut crescut de polifenoli;
• consumul de produse fortifiate cu fier, cereale pentru micul dejun, introduse încă din perioada de sugar în alimentaţia complementară;
• suplimentarea cu preparate de fier (in caz de nevoie).
Cum se poate asigura necesarul de fier?
Pentru a asigura nevoia de fier a organismului se recomandă consumarea zilnică a unor alimente bogate în fier, precum carnea de pui, curcan, vită şi peşte.
În absenţa cărnii, fierul în alimentaţie poate fi asigurat prin consumul de legume verzi: spanac, urzici, ştevie şi cereale fortifiate cu fier. Deoarece vitamina C creşte absorbţia fierului, se recomandă folosirea zilnică a legumelor şi fructelor crude şi a sucului de fructe, mai ales de citrice, alimente bogate în vitamina C.
