vineri, 30 martie 2012

Testul Babeş-Papanicolau - gratuit pentru toate femeile cu vârsta între 25 şi 64 ani.

Tu cand ti-ai facut ultima oara testul Babeş–Papanicolau?
Din vară, femeile vor putea face gratuit testul Babeş–Papanicolau, care le va ajuta să prevină şi să trateze din timp cancerul de col uterin, boala care, în România, ucide zilnic şase femei.
Programul iniţiat de Ministerul Sănătăţii vizează doamnele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, intervalul în care există cele mai mari riscuri. 30% dintre cazurile de cancer de col uterin apar la femeile de peste 45 de ani.

Un program de cinci ani
Costurile testării şi ale consulaţiilor vor fi suportate în întregime de Ministerul Sănătăţii, iar în perioada următoare vor fi anunţate centrele/ cabinetele unde se va putea face testarea gratuită. "Pacientele vor completa un formular la medicul de familie, care le va îndruma către un centru de testare", a precizat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.




România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea :(
În ultimii 20 de ani, România avut cel mai ridicat grad de mortalitate din cauza cancerului de col uterin, cu o rată de şase ori mai mare decât media ţărilor din Uniunea Europeană.
Peste 3.000 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an, iar, în acest moment, circa 40.000 de femei sunt afectate de acestă boală, conform datelor oferite de Centrul de Statistică Medicală Bucureşti.

joi, 29 martie 2012

Sa il ajutam pe Stefan!!!

Intr-o zi de Martie 2012 s-a nascut Stefan.

Stefan a fost diagnosticat la nastere cu sindromul Apert, o boala genetica rara ce are la baza mutatii ale genei FGFR2 pe cromozomul 10.
Sindromul Apert este o afecţiune genetică caracterizată printr-o fuziune prematură a oaselor capului(craniosinostoză). Fuziunea prematură a oaselor capului afectează dezvoltarea normală a formei capului şi a feţei. În plus un număr variabil de degete de la mână şi picior sunt unite între ele (sindactilie).
Sunt foarte foarte putine cazuri diagnosticate in Romania, Stefan fiind al doilea caz diagnosticat in tara noastra.
Pentru ca Stefan sa poata beneficia de toata gama de interventii care ii pot asigura cresterea si dezvoltarea apoi o viata plina de sens avem nevoie de sprijinul vostru.
Un tratament efectiv se intinde pe mai multi ani, cuprinde munca multor specialisti si se incheie abia la sfarsitul pubertatii.
Vital e ca in urmatoarele doua-trei luni pe Stefan sa il vada un medic specializat in sindromul Apert pentru a investiga malformatiile si a stabili un plan operativ. Din pacate cei mai apropiati specialisti sunt in Germania.
Primul pas pe care va invitam sa-l facem impreuna e sa asiguram financiar posibilitatea acestui demers.

Conturile bancare deschise la RAIFFEISEN BANK TIMISOARA pe numele NICORESCU ADRIAN NICOLAE, tatal lui Stefan.
Cont in LEI: RO15 RZBR 0000 0600 1442 8097
Cont in EURO:RO76 RZBR 0000 0600 1443 0200
Cont in USD: RO27 RZBR 0000 0600 1443 0209
cod SWIFT RZBRROBU


Va rugam sa preluati mesajul pe blogurile personale astfel incat sa afle cat mai multa lume. Putin cate putin daca donam fiecare putem sa il ajutam pe Stefan.
Exista si un grup pe FB  unde puteti afla informatii despre evolutia acestui martisor ce are nevoie de ajutor!
http://www.facebook.com/SupportStefan

miercuri, 28 martie 2012

Piure de spanac verde cu praz si cartof


Am norocul ca piticul meu de 1 an si 7 luni mananca cu mare placere spanacul (spre deosebire de mine, care nici nu pot sa gust din el).




Piticul adora urmatoarea combinatie - spanac verde, cartof si praz!
Este demential la gust, mi-am facut curaj si am gustat si eu si pot sa confirm ca prayul si cartoful confera un gust nemaipomenit si o textura minunata piure-ului de spanac.

ingrediente
 spanac verde (eu am folosit aproape 1 kg)
1-2 cartofi mici
1 praz
o lingura de ulei de masline




Spanacul l-am oparit timp de 3 minute in apa clocotita. Separat, am pus la fioert cartoful si prazul si am adaugat, atunci cand acestea au fost fierte, spanacul oparit.
Eu ii servesc acest piure in combinatie cu:
  • ou fiert
  • carne de curcan fiarta



Totul asezonat, bineinteles, cu putina smantana! (piticul meu adora smantana adaugata in mancare)

File de somon cu legume la cuptor


De ceva vreme am inceput sa ii prepar piticului pestele numai la cuptor (pana de curand am folosit cu mare succes steamer-ul). Am cumparat un file de somon proaspat (prefer file-ul in detrimentul rondelelor pentru ca are un mare avantaj - nu contine oase si este mult mai usor de desprins pielea de pe spate, ramanand,a stfel, mult mai mult din magicul pestisor) :)

ingrediente
1 file somon proaspat (300 gr)
morcov, praz, ardei gras
busuioc, oregano, usturoi...




Asadar, am pregatit file-ul, l-am spalat, l-am asezonat cu ierburi aromatice si l-am asezat pe un pat de legume: cartofi, morcovi, praz, ardei gras intr-un vas yana (cu putina apa) pe care l-am introdus la cuptor. Nu am adaugat ulei de masline, intrucat somonul este destul de gras.
In alte dati, am folosit cu mare succes si 2-3 ciupercute Champignon.




Pofta buna, pitici!




Eu i-am servit cu putina smantana!
De la ce varsta?
eu i-am dat somon copilului meu de la 10 luni. la 9 luni i-am dat pentru prima data salau, apoi i-am introdus imediat si somonul in alimentatie, ulterior si pastravul.


De ce Somon pentru copilul meu?
Studii de data recenta aduc dovezi potrivit carora pestele gras (somonul, tonul, macroul, heringul etc.), din ape nepoluate, proaspat, este bogat in acizi grasi omega 3, fiind mai valoros decat pestele de apa dulce, cu carne slaba, sau cel congelat.
Somonul contine:
  • Omega 3
  • Triptofan, un aminoacid esential care stimuleaza productia de serotonina (96% din necesarul zinic).
    Triptofanul face parte din grupa aminoacizilor esentiali si este utilizat de creier impreuna cu vitamina B6, nicotinamida si magneziu pentru a produce serotonina, un neurotransmitator important care are rolul, printre altele, sa asigure transmiterea mesajelor creierului la unul din mecanismele biochimice ale somnului.
    Triptofanul poate contribui la inducerea somnului natural, reduce sensibilitatea la durere, atenueaza migrenele, actioneaza ca un antidepresiv natural, ajuta la reducerea anxietatii si tensiunii nervoase, contribuie la atenuarea anumitor simptome ale tulburarilor chimice produse de alcool si se foloseste ca adjuvant in controlul alcoolismului.
    Ca surse naturale pot fi amintite alimente precum branza de vaci, lapte, carne, peste, curmale uscate, carne de curcan, banane, alune de padure.
  • Vitamina D, care mentine normal nivelul de calciu si de fosfor din organism (94% din necesarul zilnic).
O sută de grame de somon contine doza zilnică recomandată de vitamina D, triptofan, 80% acizi esentiali omega 3, 70% seleniu, proteine, jumătate din doza zilnică de vitamina B3 si B12, fosfor, magneziu, făcând din somon un aliment ce protejează atât inima, cât si creierul.

sâmbătă, 24 martie 2012

PARIS 2012 - impresii, sugestii, recomandari din experienta proprie

Niste prieteni foarte dragi ne-au facut o supriza fooarte frumoasa si ne-au oferit ocazia de a vedea Parisul pentru 3 nopti si 4 zile..




Am luat hotararea sa mergem singuri (doar eu si sotul) si sa il lasam pentru prima data pe Gogo SINGUR, fara noi, cateva zile.
Asadar, am stat in Paris de pe 17 pana pe 20 martie, am avut transportul cu Wizzair, cu aterizare pe aeroportul Beauvais.
Aeroportul este locul de aterizare si plecare a multor curse cu buget redus si situat in zona Tilles, chiar la iesire din orasul Beauvais, la 80 de km nord-vest de Paris.

Transportul aeorport Beauvais - Paris
Noi am ales autocarul. Este cel mai bun mijloc de transport, deoarece autocarele circula intre aeroport si zona Maillot din Paris zilnic. Fiecare transport spre Paris pleaca dupa 20 de minute de la sosirea fiecarui avion (le gasesti exact la iesirea din cladirea aeroportului, nu ai cum sa le ratezi) si cele dinspre Paris spre aeroport, cu trei ore inainte de imbarcare. Taxa de transport este de numai 15 euro si dureaza 80 de minute. Pentru Paris, iti poti achizitiona bilete direct de la chioscul din afara aeroportului.
Autocarul te lasa in Paris la Porte Maillot, de unde poti sa iei metroul catre orice punct in Paris.

Cazarea la Paris
Noi am avut cazarea asigurata la un hotel de 4 stele, pe care il recomand cu mare caldura. Hotelul se numeste MERCURE HAUSSMANN ST AUGUSTIN (20 rue Roquepine), situat in centrul Parisului, la 10 minute de mers pe jos de Champs Elysées si tot 10 minute de mers pe jos de Galeriile Lafayette si bulevardul Haussmann cu faimoasele magazine.
Hotelul avea micul dejun inclus in pretul camerei - un mic dejun foarte bogat si consistent.
Hotelul la care am fost noi cazati a fost destul de scump (noi am primit aceasta excursie cadou de la mosicii lui Gogo - multumiiiiiiiiim din nou!!!), dar daca vreti sa beneficiati de avantajele zonei in care am stat noi, exact lipit de hotelul nostru erau un altul de 3 stele, cu preturi ceva mai rezonabile - Le Petit Madeleine Hotel http://www.petitmadeleinehotel.com





Transportul in Paris
Inainte sa plecam la Paris m-am tot documentat cu privire la cea mai buna alegere privind transportul in Paris, ce tip de abonament este cel mai convenabil. Pana la urma am zis sa ne orientam la fata locului si am luat cea mai buna decizie. Noi am ajuns in Paris undeva pe la 17 dupa-amiaza si am plecat din Paris undeva pe la 11.30 dimineata (aveam la mijloc 2 zile pline de stat in Paris), asa ca nu avea sens sa ne luam abonament pentru prima si ultima zi.


Asadar, noi am procedat astfel:
- ne-am achizitionat o cartela de 10 calatorii - 12, 7 euro
- pentru prima zi am optat pentru abonamentul de 1 zi, valabil pentru zonele 1 si 2 Mobilis Pass, €6.40. A fost cea mai buna optiune, pentru ca toate obiectivele Parisului (cu exceptia Palatuui Versailles) sunt situate in zonele 1-2, inclusiv cartierul Le Defence. Am calatorit, asadar, gratuit cu metroul, RER, autobuzul.
- a doua zi a fost mai lejera, nu prea am mai vizitat mult, asa ca am folosit din cartela cu cele 10 calatorii cu metroul
- a treia zi am mai folosit ultimele 2 calatorii din cartela de 10, drumul de la hotel catre Port Mailllot, de unde am luat autocarul spre aeroport.
Aceasta a fost cea mai buna varianta pentru noi, avand in vedere perioada de stat in Paris si traseul pe care l-am stabilit in ceea ce priveste obiectivele de vizitat.

Ce am vizitat noi?
Sfatul meu este sa luati (din aeroport, gara etc) o harta cu Parisul si cu obiectivele cele mai importate si statiile de metrou aferente.

Daca stiti statia de metrou cea mai apropiata de obiectivul respectiv, va veti descurca singuri in Paris cu metroul, fara ca macar sa stiti o boaba franceza.




Reteaua de metrou este foarte bine organizata si nu ai cum sa te ratacesti. Trebuie sa urmezi liniile de metrou (numerotate, pentru a fi mai usor de urmarit), si sensul de mers (ultima statie). De asemenea, liniile sunt colorate diferit pe harta de metrou, fiind astfel foarte usor de urmarit pe harta.



Asadar, sa va spun traseul urmat de noi.
In prima zi (sambata), ajungand la hotel undeva pe la 6 seara, am pornit pe jos spre Champs Elysées, ne-am plimbat pe bulevard si am ajuns pana la Arcul de Triumf. Arcul de Triumf este in mijlocul Place de l’Etoile la capatul vestic al Champs-Elysées.
A doua zi (duminica), ne-am trezit foarte devreme, am luat micul dejun si am pornit-o in mare tromba catre muzeul Louvre. Sfatul meu este sa fiti la ora deschiderii la muzeu, noi am ajuns acolo la 9.00 si nu am stat deloc la coada, dar la plecare (pe la 11.30) am observat ca se formasera cozi foarte mari la ghiseele de bilete. Noi am stat putin in muzeu, pentru ca eu oricum il mai vizitasem odata si eram dornici de a descoperi toate obiectivele Parisului, asa ca nu am acordat foarte mult timp capodoperelor acestui muzeu. Biletul de intrare costa 10 euro, dar daca ai sub 25 de ani ar fi gratuit.
Dupa Louvre am plecat cu metroul spre Catedrala Notre-Dame, care adaposteste in prezent cea mai mare orga din Franta. Am ajuns undeva pe la 11.30, fiind duminica, era slujba si a fost foarte frumos. Intrarea a fost gratuita in biserica, noi nu am mai urcat in turn.
De la Catedrala am pornit pe jos spre Cartierul Latin (aici sunt tot felul de taverne foarte pitoresti unde se poate manca destul de ieftin in comparatie cu restul Parisului), si ne-am tot plimbat pe jos pana la Pantheon si Sorbona.

Bistro din Cartierul Latin


A doua zi am mai vizitat:
- Place de Concorde. De aici am mers pe jos spre Domul Invalizilor si Podul Alexander III (sunt situate foarte aproape, nu ai cum sa le ratezi).
- Sacre Coeur (statia de metrou Anvers) si cartierul Montmarte (pe care nu l-am mai vizitat din lipsa de timp, desi am auzit ca este foarte pitoresc).
- Intr-un adevrat tur de forta, am ajuns si la turnul Montparnasse, dar nu am urcat, intrucat restaurantul de la etajul 56 era in renovare.
- Moulin Rouge. In zona Moulin Rouge (la 5 minute de mers) se afla Place de Clichy (si statia de metrou cu acelasi nume), unde se afla, pentru doritori, KFC, MacDonalds, Starbucks.
Spre seara, am zis sa dam o fuga pana la Tour Eiffel, dar cand am ajuns acolo si am vazut o coada imensa, ne-am speriat si am hotarat ca nu are sens sa pierdem timpul, luand decizia sa revenim a doua zi la prima ora. De la Tour Eiffel am luat metroul spre cartierul Le Defence.



A treia zi, la 9.30 dimineata eram la Tour Eiffel (statia de metrou Bir Kakeim), cu speranta ca nu vom sta la coada, dar coada era mai mare decat in ziua precedenta.

Casa de bilete este in stanga, nu in dreapta, asta ca sa va dati seama cam cat de lunga era coada!


Asadar, am stat cam o ora la coada si am urcat in Turn. (La coada erau o multime de parinti cu bebelusi in brate sau in caricioare, dar nu am vazut pe nimeni sa "taie" randul, desi vremea nu ne era prielnica, batea vantul si erau cam 8-10 grade afara). Sfatul meu este sa va cumparati bilet on line, daca aveti posibilitatea, pentru ca exista o intrare speciala pentru cei care au deja bilete sau rezervari (grupuri mari).
Biletul de urcare cu liftul pana in varf a fost 13,4 euro.




De la Tour Eiffel, am pornit sa ne "incalzim" la o plimbare prin Galeriile Lafayette si magazinele de pe b-dul Haussmann.





Dupa-amiaza ne-am petrecut-o plimbandu-ne pe Champs Elysées. Aici neaparat sa intrati in showroom-ul CITROEN!!! Showroom-ul este denumit C42, („C” este initiala marcii, iar numarul 42 reprezinta adresa de pe Champs-Elysees). Cladirea, proiectata de arhitectul francez Manuelle Gautrand, are 30 de metri inaltime si este dispusa in 5 etaje, fiecare nivel fiind construit, la exterior, sub forma unei sali de expozitii





Alte impresii / sugestii / recomandari
- toate supermarketurile mari sunt undeva la marginea Parisului, cat ne-am plimbat noi, nu am vazut nici unul. In schimb, exista lanturi de supermarketuri mai mici: MONOPRIX (noi am fost cazati avand un MONOPRIX la 100 metri de hotelul nostru, ceea ce ne-a fost de mare folos..seara cand ne intorceam la hotel, treceam prin supermarket si ne cumparam apa, fructe)) si FRANPRIX.

vineri, 9 martie 2012

Babyblioteca - o întâlnire cu poveştile - 10 martie 2012

Revista BABY va invită sâmbătă, 10 martie, între orele 11 şi 13, la  Babyblioteca. Sunteti asteptati împreună cu copiii vostri, în librăria Cărtureşti, din AFI Palace Cotroceni Mega Fun (etajul 1), să descoperim minunata lume a poveştilor clasice Disney!
Va asteapta, totodata, invitaţi celebri, o mulţime de concursuri şi premii-surpriză!


Album-jurnal dedicat copiilor nostri - cel mai frumos cadou!

Dupa ce piticul a implinit un anisor, noi parintii ne-am mobilizat si am creat pentru piticul nostru un album-jurnal cu povestea primului anisor din viata acestuia..
Am creat albumul ca o poveste, in care am adunat crampeie din viata noastra, a parintilor: cum ne-am cunoscut, cum a aparut piticul in peisaj, povestea nasterii lui, primele nazbatii din viata sa de bebelus, primele vacante la bunici si la mare, prima aniversare, petrecerea de mot!
Iata cateva fragmente din micul album..







Am lucrat intr-un program (CEWE FOTOCARTE), am creat singura acasa albumul, pentru ca am vrut sa il personalizez..dar sunt multe astfel de programe pe piata, iar pretul tiparirii unor astfel de albume variaza in functie de nr de pagini, de hartia folosita, de tipul de coperta etc etc
La final, am incercat sa transmitem piticului un mesaj care va ramane peste ani si ani si tare mult mi-ar placea ca, atunci cand va fi mare, piticul sa deschida albumul si sa citeasca cu mare drag ceea ce am incercat noi sa ii insuflam..





Mi-am propus sa ii creez un astfel de album-jurnal in fiecare an..sper sa ne tinem de cuvant..
PS. reprezinta o idee excelenta de cadou de suflet pentru bunici, nasi, prieteni, dar mai ales pentru copiii nostri care vor dori, peste ani, sa cunoasca povestea aparitiei lor pe lumea asta..asadar, mai bine renuntam la o jucarie mai scumpa si achizitionam amintiri care vor fi, cu siguranta, mult mai valoroase peste ani si ani..si ce e mai importnat, vor ramane!
Aminitirile se sterg cu anii, detaliile, amanuntele hazlii se uita (deja parca nu imi mai aduc aminte cu exactitate primele zile, luni din viata noastra in trei) de aceea este bine sa le asternem frumos pe hartie si sa le ilustram cu poze!




joi, 8 martie 2012

Salata orientala pentru bebelusi

ce am folosit eu (puteti combina ce legume doriti, eu am folosit ce aveam in casa)
  • 1 cartof mare fiert si taiat cubulete
  • 2-3 solzisori de ceapa fiarta 2 minute in apa (as fi vrut sa adaug praz, dar nu aveam in casa)
  • un sfert de ardei gras taiat cubulete
  • 1 ou
  • o crenguta de broccoli (oparit in apa 5 minute), pentru culoare
  • ulei de masline (optional)
  •  pentru dressing - eu am folosit o lingura de iaurt si putin marardupa preferinte

Data viitoare ii voi adauga praz, telemea de vaca nesarata sau foarte putin sarata, rosii.
Asta e marea placerea la astfel de salate: putem jongla cu orice fel de ingrediente prefera pticii nostri! :)








miercuri, 7 martie 2012

Vocile Femeilor se Aud în Piața Universității: 8 martie 2012

 


Din MANIFESTUL evenimentului:

Noi, ciumpalace din Piaţa Universităţii, dorim ca de 8 martie femeile să vină şi să îşi strige nemulţumirile şi revendicările. Vocile femeilor sunt prea puţin auzite și ascultate în spațiul public.


 De ce?
...
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că femeile reprezintă jumătate din populaţia Romaniei şi jumătate dintre persoanele plătitoare de taxe, dar interesele lor nu sunt reprezentate. Statul investeşte în borduri, dar nu în creşe sau grădiniţe. Statul investeşte în răsaduri de flori pe marginea drumurilor, dar nu în maternităţi. Bugetul pentru “Servicii” este mare, iar cel pentru Sănătate şi Educaţie minuscul. “Siguranţa naţională” este o prioritate, dar siguranţa cetăţencelor nu. S-au tăiat bugete pentru grupuri şi sectoare feminizate: Educaţie, Sănătate, Funcţionari, Familii monoparentale. Politicile privind combaterea discriminării pe piaţa muncii nu sunt prioritizate. Prezenţa femeilor în instituţii reprezentative este scăzută.

Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că ne dorim ca România să fie un stat democratic pentru femei.
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că democraţia are nevoie de femei şi femeile au nevoie de democraţie.
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că ne dorim reprezentare politică, nu doar flori şi mărţişoare.
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că suntem solidare unele cu celelalte. Pentru că există şi suroritate, nu numai fraternitate.
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că 8 martie este Ziua Internaţională a Femeilor, ziua care marchează lupta femeilor pentru drepturi şi şanse egale.
Ieşim în Piaţa Universităţii pentru că spaţiul public aparţine şi femeilor. Revendicăm acest spaţiu public de 8 martie, pentru a ne face vocile auzite.

Cum?

Cum ne putem face vocile auzite? Venind în Piaţa Universităţii. Veniţi cu un slogan sau mai multe. Veniţi cu o pancarta. Veniţi pentru a striga despre problemele voastre. Veniţi pentru a ne cunoaşte noi între noi. Veniţi pentru a vă solidariza cu alte femei.

Unde şi când?

Cetăţene indignate, vă invităm alături de noi pe 8 martie în Piaţa Universităţii, la Fântână, în intervalul orar 19:00-22:00.
Pentru că în acest spaţiu deschis vocile voastre trebuie să se audă!
Pentru că acest spaţiu vă aparţine!

Cetăţene indignate vor sa fie respectate!

luni, 5 martie 2012

Pizza de casa pentru bebelusi cu dinti si masele..:)

De la 1 an incolo am devenit putin mai relaxata in ceea ce priveste mancarea piticului meu..cand ieseam in oras si ne comandam pizza, de exemplu, ii dadeam si lui sa roada marginile de la pizza si piticului ii placea foarte mult..nu gustul in sine, cat faptul ca se simtea si el ca un omulet mai mare inclus la masa parintilor..:)
Uneori pregatim pizza in casa pentru noi, parintii..asa ca i-am facut si lui o pizza speciala, cu ingrediente adaptate varstei piticului.
Eu am ornat alauatul cu:
  • carnita de curcan fiarta si maruntita la blenderul din dotare
  • ardei, putina ceapa rosie,
  • cascaval (facut in casa) sau cumparat (evit sa ii dau cascaval cumparat, pentru ca nu e foarte sanatos, dar piticul e innebunit dupa cascaval, asa ca ii dau sa mai pape atunci cand avem)
  • un ou batut si turnat peste
  • suc de rosii facut in casa, fara sare



Aluatul - fie il prepar in casa, fie (cand nu avem timp) mai cumparam de la brutarie coca proaspata si o coacem noi.




E o idee buna de finger food pentru pitici.





duminică, 4 martie 2012

Anemia feripriva la bebelusi /copii

Timp de cateva luni bune, de pe la 7 luni pana la 1 an si 4 luni (data ultimelor analize, care au iesit bune, yay!), Gogo a tot fost suspectat de anemie feripriva. Cum ne-am autosesizat noi, ca parinti? Gogo parea palid la fata si asa am hotarat sa ii facem primele analize de sange. Instintul nostru a functionat si de acea data, intr-adevar, analizele piticului nostru indicau anemie feripriva.
Ca urmare, la indicatiile medicului pediatru, am urmat un tratament cu Ferrum Haussmann, repetat  (timp de 2 luni, la cateva luni distanta). I-am dat sa pape si mai multa carinta (cantitativ) si am incercat sa ii suplimentez din alimente si sa ajut absorbtia fierului cu cat mai multe fructe.
Am renuntat la tratamentul cu Ferrum Hausmann pentru ca 1. nu mai era nevoie (analizele piticului erau demonstrative in acest sens) si 2. prefer (si pe viitor) sa nu ii mai dau "chimicale" si sa ajut organismul sau cu alte metode mai naturale. Asa ca am apelat la tratamente homeopate.




Anemia feripriva (prin carenta de Fier)
Anemia feripriva este o anemie hipocroma (hematii palide) ale carei cauze pot fi: depozite de fier reduse la nastere, alimentatie saraca in fier, nevoi crescute de fier (nastere, alaptare), hemoragii diferite( uterine, gastrointestinale, hemoragii oculte -in cadrul unor tumori).

Manifesterile clinice ale anemiei feriprive sunt urmatoarele:
Anemiile feriprive usoare in cazurile usoare ar putea sa nu provoace simptome evidente. Daca anemia este accentuata simptomele pot fi:
- slabiciune, oboseala si lipsa rezistentei la efort
- dispnee (respiratie anevoioasa) in timpul exercitiilor
- cefalee (dureri de cap)
- dificultati in concentrare
- irascibilitate
- stari de ameteala
- tegumente palide
- dorinta de a ingera substante care nu sunt neaparat comestibile (pica). In particular, o pofta pentru inghetata poate fi un semn de anemie din lipsa de fier.

Alte semne pot fi:

- tahicardie (bataile inimii foarte rapide)
- unghiile de la maini si picioare foarte fragile
- buzele crapate
- limba depapilata (neteda) si dureroasa.

Bebelusii si copii mici care au anemie din lipsa de fier pot sa nu creasca precum ar trebui si sa aiba retard (intarzieri) in dezvoltarea de abilitati precum mersul si vorbitul. Copii pot fi iritabili si sa aiba deficit de atentie (perioade scurte in care se pot concentra). Aceste probleme de obicei dispar atunci cand dispare deficienta de fier.
    Posibile cauze
    Anemia carentiala feripriva poate surveni ca urmare a mai multor factori:
    1. Aportul insuficient de fier apare in urmatoarele conditii:
    - alimentatia artificiala prelungita, cu lapte de vaca sau lapte praf. Laptele de vaca este un aliment sarac in fier, de aceea majoritatea preparatelor pentru sugari sunt imbogatite cu fier. - nu a fost cazul
    - alimentatia excesiva cu fainoase
    - absenta carnii din alimentatie
    - absenta alimentelor de origine animala (regim vegetarian exclusiv)
    - prematuritatea
    - diversificarea incorecta si tardiva a dietei 
    2. Malabsorbtia fierului apare in diferite afectiuni: diaree cronica, parazitoze intestinale, malnutritie.
    3. Pierderi de sange in cantitati mici si repetate:
    - La nou-nascuti: sangerari din cordonul ombilical, ligatura precoce a cordonului ombilical.
    - La sugari si copii: hernie diafragmatica sau hiatala, parazitoze intestinale, alergie la proteinele din laptele de vaca, polipi rectali sau polipoze intestinale (sangerare digestiva cronica), angiom intestinal, etc.


    Diagnosticul anemiei feriprive presupune efectuarea unor analize cum sunt: hemograma, examinarea maduvei osoase, dozarea sideremie, feritina serica, capacitatea totala de legare a fierului necesare diagnosticului diferential cu alte anemii hipocrome si anume: talasemia, anemia din bolile cronice, anemia sideroblastica.
    Cam toate analizele de mai sus i le-am efectuat si noi piticului pentru a ne linisti in totalitate! si suntem multumiti ca au iesit foarte bine rezultatele! :)
    


    surse: www.anima.ro
    www.sfatulmedicului.ro



    Supa de curcan cu legume

    Ce poti face cu un piciorus frumos de curcan crescut la tara? supa de curcan cu legume..:)




    Va spuneam ca de vreo 2 luni aproape piticul meu (de 1 an si 6 luni acum) a inceput sa accepte mancarea bucati..pana atunci accepta foarte putine alimente sa le mestece (mere, paine, biscuitei, cascaval -  cam ce ii placea mesteca fara probleme, ce nu - scuipa imediat).
    Astazi i-am pregatit piticului supa de curcan cu legume: morcovel, telina, ardei rosu, cartofel, ceapa rosie (am pus eu, ca de asta veam in casa, desi eu sunt mare fan praz), suc de rosii facut in casa (fara srae), si verdeturi (marar si patrunjel). Cel mai mult ii place morcovelul din supa si eu il "pacalesc" ca ii dau in fiecare lingurita cate o bucatica de morcovel.




    Eu am fiert carnea separat (pentru ca am o oala sub presiune unde fierbe extraordinar orice tip de carne), dar am folosit putin si din supa strecurata in care a fiert curcanelul. Carnea o adaug intodeauna exact cand ii incalzesc papica, pentru a avea o oarecare evidenta in ceea ce priveste cantitatea de carnita pe care o papa zilnic. Plus ca piticul inca face mofturei la bucatelele de carnita, asa ca trebuie sa o maruntesc in continuare la blender.
    Ulei de masline nu am mai adaugat, intrucat ramasese ceva grasime de la pulpita de curcan in cauza.
    Pofta buna!

    Prima piesa de teatru (de papusi) - 1 an si 6 luni

    Astazi Gogo (1 an si 6 luni) a vizionat prima piesa de teatru. Teatru de papusi - Aventurile lui Morcovino.
    Piesa a durat cam 40 minute, piticul s-a comportat mai bine decat ma asteptam, intrucat piesa incepea la ora 11 dimineata, iar eu ma temeam ca va face o scena, deoarece programul lui ii cam incurca starea de spirit..pe la 12 piticul isi face somnicul si ma temeam ca vor incepe mofturii de rigoare..dar nu a fost asa..
    Bineinteles ca in primul minut si-a facut putin simtita prezenta cu cateva tipete, mai mult ca sa se remerce in cadul auditoriului, dar s-a linistit imediat..





    A fost fascinat de protagonstii piesei, domnul Morcovino, regina Vanata, Ceapa cea rea care a furat rochia de bal a reginei, Sorinela (floarea-soarelui) care a ajutat la recuperarea rochiei..:))
    la final chiar a si aplaudat si si-a luat la revedere de la protagonisti...
    si asa de mult s-a implicat in vizionarea piesei, incat, la plecare, a si adormit bustean in masina si nici macar nu s-a trezit atunci cand l-am dezbracat si l-am urcat in patut..acum isi face somnicul visand la aventurile lui Morcovino..:)
    In concluzie, vom mai merge la teatru de papusi..este foarte educativ si fascinant..mai ales educativ pentru copiii un pic mai mari, de 3-4-5 anisori, care traiau din plin piesa si interactionau cu papusile, raspunzand la intrebari si exprimandu-si emotiile...:)))

    sâmbătă, 3 martie 2012

    BALONUL COPIILOR

    Ce este Balonul Copiilor?
    Balonul Copiilor este un loc de joaca situat in Parcul Herastrau, in incinta Complexului Herastrau, cu o capacitate totala de 1250mp, pus la dispozitia copiilor din luna octombrie pana in luna mai.
    Este special amenajat pentru sezonul rece, aerul care intra in balon este incalzit si recirculat astfel incat este tot timpul proaspat, iar temperatura este de peste 21 grade.


    Balonul Copiilor inseamna:
    • Petreceri pentru copii
    • animatori, mascote, magicieni,
    • spectacole de teatru de papusi, circ -cu numere de acrobatie si divertisment, spectacole de iluzionism, karaoke, jocuri si concursuri cu clovni si printese. Pentru programul spectacolelor din luna martie, aici.
    • jocuri gonflabile
    • spatiu imens de joaca si distractie pentru pitici.





    vineri, 2 martie 2012

    Piure de cartofi cu carne de curcan si sos de rosii - simplu, dar gustos


    Cand sunt in pana de idei si trebuie sa ii pregatesc ceva rapid piticului meu (1 an si 6 luni), ii fac repede un piure de cartofi servit cu piept de curcan si sos facut din suc de rosii preparat in casa fara sare.
    Piure-ul il prepar dupa metoda cea simpla, fierb 2-3 cartofi, dupa care ii fac piure, adaugand putin lapte si/sau unt. Sare nu ii adaug piticului.
    Ii aromez, insa, sosul din suc rosii facut in casa cu marar, usturoi sau alte condimente. Sosul de rosii il prepar intotdeauna il prepar instant, in sensul ca atunci cand ii incalzesc papica in baie de apa (bain-marin)..) eu ii pun sucul de rosii facut de mama in casa (si fara sare) care este extraordinar de mancat si nepreparat....sosul il fac intodeauna exact cand ii dau sa pape si numai pentru masa respectiva
    Carnita inca o maruntesc la blender, inca mai face mofturei in ceea ce priveste carnea bucati mari.




    O reteta simpla, dar gustoasa (era preferata mea cand eram mica).